duminică, 8 ianuarie 2012

Prima zapada

A nins peste noapte si la fereastra mea.E placut sa-ti arunci privirea spre fereastra si sa vezi covorul alb imaculat de zapada.
Dar nu m-am bucurat ca alta data. Ma asteapta un drum greu astazi si preferam sa fie ziua cum a fost ieri....M-au avertizat meteorologii ,dar speram sa greseasca....
Oare asa ceva ma asteapta? :


Sper sa fie bine....Doamne-ajuta!

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Ioana si Ion

Ioana Bulcă (n. 7 ianuarie 1933, Craiova) sau "Ana lui Slavici" cum a numit-o regizorul Victor Iliu pe protagonista filmului "La Moara cu noroc " o mare actrita a neamului nostru romanesc.Sa-i uram "La multi ani!" si sa revedem filmul care i-a adus consacrarea la o varsta tanara:





Va mai amintiti de Ion Frunzetti?
Asteptam cu nerabdare ( mi-e rusine s-o spun,dar asta era !)sa termine prelegerea despre arta din care (iarasi mi-e rusine,dar) nu intelegeam nimic la vremea aceea ,ca sa inceapa serialul preferat(nu-mi aduc aminte care).
Deci a fost critic de arta,eseist,traducator,poet (n.7 sau 20 ianuarie,dar "Ion" e sigur).
Daca va intereseaza critica de arta aveti aici o carte :






In ce ma priveste, eu am gasit intr-un blog cateva versuri din Shakespeare in traducerea lui.Iata-le:

tu poți să te-ndoiești de soare

de focul ce scînteie-n stea,

de legile nemuritoare

dar nu și de iubirea mea.

(traducere Ion Frunzetti)

Suna atat de frumos incat il iert pentru timpul pierdut asteptand cu nerabdare sa-si termine prelegerea.

vineri, 6 ianuarie 2012

De vorbă cu iarna...



.... a stat Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881,Bucuresti).Iata criptograma intalnirii:

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal...
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman...

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi...
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc...

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer... Literatură...
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti...

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!...

Vreti sa stiti si parerea lui Ionel Teodoreanu (n.6 ianuarie 1897,Iasi) despre iarna ?
Cititi-o :

"Niciun alt anotimp nu apropie sufletul,ca iarna,şi de frăgezimea copilăriei şi de reculegerea bătrâneţii. Eşti bunic şi copil în acelaşi timp, privind la fereastră fulgii care sclipesc îmbătrânindu-te cu un zâmbet faţă de amintirea propriei copilării ivită cu mânuţa întinsă după fulgi."

joi, 5 ianuarie 2012

Vizita batranei doamne

.... o renumita piesa de teatru a dramaturgului elvetian Friedrich Dürrenmatt(n.5 ianuarie 1921) si o ecranizare pe masura cu Ingrid Bergman si Anthony Quinn pentru aceasta seara inainte de culcare:

Der Sinn und Wert des Lebens


.... adica "Sensul si valoarea vietii" le-a descoperit pentru dvs. filozoful german Rudolf Eucken (nascut in 5 ianuarie 1846),laureat al premiului Nobel pentru literatura, probabil in timpul plimbarilor sale pe aleea care-i poarta numele din oraselul natal Aurich,Hanovra.
Nu,n-am citit-o,e mult prea complicata pentru intelegerea mea si pentru starea sufleteasca actuala,dar am gasit un citat din ea pe care vi-l reproduc aici si care poate va va determina sa cautati cartea:

"Pentru a se pune la adăpost de încurcături şi contradicţii, viaţa nu poate urma decât o singură cale: dincolo de datorie şi predispoziţii sufleteşti, omul trebuie să realizeze o unitate şi profunzime a eului său, stadiu în care viaţa se desprinde de existenţa nudă, devenind substanţă. În măsura în care acest deziderat este îndeplinit, viaţa nu mai are nevoie de vreo confirmare din afară, ea poartă propriul său adevăr în propria-i înfăptuire. Această viaţă se dezvoltă, ridicându-se deasupra contrastului dintre om-lume, forţă-obiect, o interiorizare spirituală dincolo de cea subiectivă. Conţinuturile şi valorile spirituale relevate de această interiorizare sunt situate pe culmi sigure, deasupra îngustimii particularităţii umane."

Eu am sa recitesc "Frunza" lui Emil Garleanu( nascut tot in 5 ianuarie dar in 1878 in Iasi) si voi descoperi sensul si valoarea vietii unei ....frunze.
Cititi si voi si reflectati....


"S-a desfăcut din mugur, într-o dimineaţă caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, şi apropierea nopţii o mâhni. Lumina se stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte şi să aştepte, aţipind, până a doua zi, venirea soarelui.

Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, şi toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului.
În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.
Un ciripit străin o miră. Şi cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se aşeză pe streaşina casei, cântând mereu...

Dar într-o dimineaţă raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăştia puternic, umed: o ameţea.
După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineaţă înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi şi galbene, un scatiu, veni, moleşit de căldură, de se furişă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Şi frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbuşită, din guşă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.
Şi în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, şi seara cântecul se împrăştia vesel.

Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniţi de vânturile din înălţimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când şi când, rozeta, care îşi scutura seminţa coaptă, împrăştia mireasma ei în zorii unora din dimineţi. Prea multă lumină, prea multă căldură.
Nopţile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veşnic noapte...

Pasărea venea mereu, câteodată şi noaptea rămânea acolo, aţipind, cu căpuşorul sub aripă.
Şi trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopţile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele şi parcă înroşeau şi pământul. Frunza îşi simţi puterile slăbite; cu greu putea să ţie piept vântului, care o clătina în toate părţile; câteva tovarăşe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe.

Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, şi asta o mâhnea cumplit.
Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe acelaşi copac, parcă se îngălbeniseră şi mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foşnetul cobitor al tovarăşelor ce o părăseau, strecurându-se uşor, ca o şoaptă, ca o rugăciune, aşternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.

De dimineaţă până seara, şi noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte.
Într-o dimineaţă se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în şir; atunci băgă de seamă că şi cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.

Un fior o străbătu şi se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate şi dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca şi celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor.
Şi pasărea parcă auzi chemarea tovarăşei de altădată; veni, dar se opri puţin, pe o altă ramură, ca şi când n-ar fi cunoscut locul obişnuit în care cântase; apoi îşi luă zborul şi, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ţinându-se, căzu la rândul ei.

Şi lăvicerul de jos nu se mai îngroşă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă."



Aveti nevoie de o batista ?....sa va stergeti lacrima....
Va ofer batista lui....Henri Matisse :

miercuri, 4 ianuarie 2012

Studiu despre fericire

Un studiu despre fericire la nivel mondial,spune Realitatea Tv,ne prezinta pe noi,romanii,ca fiind printre cei mai nefericiti oameni de pe planeta.Sa fie Dracu' chiar atat de negru ? Noi si in vremuri mai grele i-am dat o tenta gri si-am facut haz de necaz....
Dar la cat de diferita este perceptia oamenilor despre fericire,un studiu care intreaba acolo cativa oameni nu poate fi concludent.Ar trebui facut referendum ca sa fie cat de cat concludent.
Dar sa nu ne batem capu' cu asta...
Eu vreau sa va propun un remediu pentru starea de nefericire si anume sa traiti in "O lume minunata " a lui Mihai Constantinescu(nascut in 4 ianuarie 1946 in Bucuresti) si veti vedea ca rezultatul studiului va fi altul.Iar daca va veti permite si "Sus in deal e-o casa" va garantez ca veti fi numai "Un zambet si-o floare"si veti iubi chiar si cainii vagabonzi.

luni, 2 ianuarie 2012

Nervi

S-a terminat minivacanta de anul nou si sunteti nervosi ? Va ganditi la nervii pe care o sa vi-i faceti la serviciu? Linistiti-va...Acesta nu-i un motiv serios de a va enerva.
Un motiv serios il gasiti in schita umoristica a lui Ion Baiesu (nascut in 2 ianuarie 1933) care se numeste "Nervi" si face parte din volumul "Dragoste bolnava".
Cititi si va veti enerva ....pe bune :


Nervi

"Sotul si sotia stau in fata televizorului. E seara. O seara obisnuita. Calma. De toamna. Program neutru, pe postul doi: balet. Un balerin si o balerina zboara prin vazduh ca niste pasari albe, cu aripi fluturande.
Sotul fumeaza. Sotia fumeaza.
- Splendid, spune sotul.
- Ce e splendid? intreaba sotia.
- Duetul.
- Care duet?
- Duetul...De la televizor...
Femeia se uita lung spre sot si tace cateva minute.
- Despre care duet vorbesti tu?
- Despre dansul acesta. Nu e un duet?
- Cum o sa fie duet?!Duet e cand se canta.Cand canta doi insi in acelasi timp.
- Dar cand danseaza doi insi in acelasi timp nu e duet?
- Nu.
- Dar ce e?
- Balet.
Sotul isi stinge tigara si se intoarce catre sotie.
- Asculta, tu de ce nu obisnuiesti sa judeci inainte de a spune ceva? De ce nu te obisnuiesti sa gandesti logic? Cand doi insi fac ceva impreuna - tine minte asta de la mine - inseamna ca e vorba de un duet.
- Chiar daca taie lemne impreuna?
- Da, chiar daca taie lemne!
- Deci noi, daca luam acum un ferstrau si taiem un bustean, se cheama ca facem un duet?
- Bineinteles.
- Asculta, de ce nu te duci tu la un doctor?
- De ce sa ma duc la un doctor?
- Pentru ca te plangeai de astenie.
- Si ce legatura are asta cu ce vorbim noi? Care-i logica?
- Te rog sa retii ca nu primesc lectii de logica de la tine! Si nici altfel de lectii! In douazeci de ani, de cand suntem impreuna, puteai sa fi inteles asta.
Tacere. Baletul continua. Balerinul si balerina sunt doua vartejuri albe care se indeparteaza, se intalnesc, se contopesc, inaripate de acordurile divine ale muzicii.
- Splendid. Splendid duet.
Sotia se ridica si se apropie de fotoliul in care se afla sotul ei.
- Asculta, tu vrei sa ma innebunesti?
- De ce?
- Cum de ce?
- Pai da. Te intreb de ce.
- Te rog doar atat: sa taci.
- De ce sa tac? Nu pot sa vorbesc in casa mea?
- Poti sa vorbesti, dar nu cu mine. Vorbeste singur.
- Bine, vorbesc singur. Doamne, ce duet minunat!
Sotia se ridica, se duce alaturi, deschide un sertar, ia un carbaxin, ia apa din frigider si-l inghite.
- Doamne, ce due...
Sotia scoate un urlet de fiara:
- Dar taci odata!
Sotul ii raspunde calm.:
- Dar nu vorbesc cu tine. Vorbesc singur.
Sotia incepe sa planga.
- Mi-a spus mie dupa logodna varul tau ca esti sadic, si nu l-am crezut.
- Care var?
- Un var cu care ai copilarit. "Fii atenta, mi-a spus, e un baiat bun, dar are porniri sadice. Omoara vrabii si broaste". A avut dreptate.
- Dar cand m-ai vazut tu pe mine omorand vrabii si broaste?
- Acum nu mai omori, dar ai omorat in copilarie.Acum sadismul tau se manifesta fata de mine. Nu e zi in care sa nu ma contrazici. Nu e zi! De fiecare data gasesti ceva ca sa ma contrazici. Numai ca sa-mi distrugi nervii. Sa stii ca intr-o zi nu mai raspund de mine.Desi te iubesc si tin la tine, ma aduci in stare sa-ti fac un rau. Nu te juca cu nervii mei. Nu ma mai contrazice!
- Pe cuvantul meu daca tu nu esti intr-o ureche. Cine a inceput in seara asta cu contrazisul! N-ai inceput tu?
- Eu am inceput?
- Bineinteles. Eu am zis: uite ce duet grozav, si tie ti-a sarit tandara.
- Pai cum sa nu-mi sara tandara daca spui tampenii?
- Care tampenii?
- Chestia cu duetul.
- Aia e o tampenie?
- Bineinteles.
- Asculta, cu tine nu o scoate omul la capat. Pleaca de aici!
- De ce sa plec eu si sa nu pleci tu?
- Unde vrei sa plec? In strada? Casa, din cate stiu, e pe numele meu.
- Ce vrei sa spui cu asta?
- Exact ce ai auzit.
- Va sa zica ma dai afara din casa?!
- N-am spus ca te dau afara din casa, am spus ca aceasta casa e pe numele meu.
- Si mobila e pe numele tau?
- Nu e pe el meu, dar nici pe al tau. In orice caz, nu tu ai dat banii pe ea.
- Dar ce-am facut eu cu banii mei? Cu leafa mea? I-am baut?
- Nu stiu. Ti-ai ajutat nepotii... I-ai luat maica-tii loc de veci. Eu la ai mei nu le-am pus nici cruce de lemn... La inmormantarea lor n-ai catidicsit sa vii. Te-a lovit tocmai atunci gripa... La pomenirea de trei luni iti iesea maseaua de minte...
- Auzi?
- Aud.
- Ce-ar fi sa-ti aduci aminte ce-ai facut tu in seara cand mama tragea sa moara chiar in camera in care te afli acum?
- Ce-am facut?
- Te-ai imbatat ca un porc.
- De durere. Sufeream.
- Tu?! Care-o blestemai de fata cu mine s-o calce tramvaiul.
- Si? A calcat-o?
- Nu, dar ai fi vrut. Ai un suflet de caine. De bestie.
- Te rog sa-ti masori cuvintele. S-ar putea sa ma enervezi.
- Si?!
Pauza. Sotul isi aprinde o tigara. Sotia isi aprinde si ea o tigara si-si sterge o lacrima din coltul ochiului stang. Apoi se duce la bucatarie si face doua cafele: una pentru ea, una pentru el.
- Mersi, spune sotul.
- Cu placere, spune sotia.
Baletul de pe micul ecran continua. Balerinul si balerina zboara pe scena ca printr-un vazduh de spume si stele.
- Doamne, ce duet superb!
- Termina! urla sotia. Termina, ca nu stiu ce-ti fac!
A doua zi mi se pare ca unul dintre ei a intentat divort. Dar nu sunt sigur."

Va urez o zi fara nervi maine la serviciu.
Noapte buna!