Eu îmi amintesc din anii de şcoală de lectura obligatorie din opera acestui scriitor :"Stejarul din Borzeşti", o poveste din copilăria lui Ştefan cel Mare.(nu e obligatoriu, dar cred că v-ar face plăcere s-o citiţi : http://www.anidescoala.ro/articol/stejarul-din-borzesti-de-eusebiu-camilar.html
În seara aceasta i-am descoperit poeziile şi vă împartăşesc una din ele: "Somnul" :
Demult cocorii nopţii prin cer s-aud vâslind...
Să ne lăsăm în voia luntraşului, zâmbind...
E mai umbros pământul şi-i cerul mai umbros.
Îndată vom pătrunde pe-un fluviu mătăsos,
Şi timpu-n vremea asta tăcut la prag va sta.
Hai, umple-i tu ulciorul cu vin, cu mâna ta –
Şi-o să se mire timpul cum tot răsar, uşor,
Luceferii de seară din vinul din ulcior...
Iar noi în vremea asta va fi să coborâm
Pe-un fluviu de mătase, spre celălat tărâm;
Umbros va fi pământul, şi cerul mai umbros...
Pluti-vom mai departe pe fluviul mătăsos –
Iar timpul tot ulciorul să-l bea, şi mai profund,
Pân' vor rămâne numai luceferii pe fund.
Priviţi Dunarea şi somnul va veni :Să ne lăsăm în voia luntraşului, zâmbind...
E mai umbros pământul şi-i cerul mai umbros.
Îndată vom pătrunde pe-un fluviu mătăsos,
Şi timpu-n vremea asta tăcut la prag va sta.
Hai, umple-i tu ulciorul cu vin, cu mâna ta –
Şi-o să se mire timpul cum tot răsar, uşor,
Luceferii de seară din vinul din ulcior...
Iar noi în vremea asta va fi să coborâm
Pe-un fluviu de mătase, spre celălat tărâm;
Umbros va fi pământul, şi cerul mai umbros...
Pluti-vom mai departe pe fluviul mătăsos –
Iar timpul tot ulciorul să-l bea, şi mai profund,
Pân' vor rămâne numai luceferii pe fund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu