Dor de tată

Nu ştiu cine a scris această poezie dar e frumoasă  şi ,din păcate, are mult adevăr în ea....Am gasit-o acum si pe youtube şi  o postez  aici  tot de Ziua Tatălui :



Între timp am gasit autorul :Traian Calancia (n.12 noiembrie 1950) . Mai multe la adresa următoare : http://www.luceafarul.net/zece-intrebari-pentru%E2%80%A6-traian-calancia
Astăzi  este 12 mai ....fix peste 6 luni va sărbători o aniversare ....Îi urez de pe acum "La mulţi ani !"

EVOLUŢIE   Traian Calancia (aceasta este forma originală) Cât sunt copiii noștri mici, Pentru ei, suntem TĂTICI. Ce gingaș e, şi sună bine: – Tăticule, mi‑e dor de tine… Dar anii trec. Şi deodată, Nu mai ești tătic, ci TATĂ. Dar și așa, tot sună bine: – Pa, tată! S‑auzim de bine… Când cresc, şi nu le eşti pe plac, Din tată, tu devii BABAC. Şi vorba sună trist şi gol: – Babacule, mai dă‑mi un pol… Dar viața e un foc de paie, Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE. Iar vorba ta, în râs e luată: – Tataie, ia mai las‑o baltă… În anii, care‑ți mai rămân, Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN. Şi vorba lor te năucește: – Bătrâne, ce‑ ți mai trebuiește… Copile! Tu să ai știință, Că ți‑am fost tată cu credință. Şi din puțin, de‑a fost să fie, Eu am răbdat și ți‑am dat ȚIE. Dar, fă‑mi te rog o bucurie! La cimitir, să vii la mine, Să‑mi spui ca în copilărie: – Tăticule, mi‑e dor de tine…