"Iti las aceste versuri..."

....spunea  poetul  Charles Baudelaire (n.9 aprilie 1821 - d.31 august 1867)  si ne-a lasat „Florile răului"...

 Sa citim  poezia  tradusa in limba romana de  Al.Hodos :

Îţi las aceste versuri, iar dacă al meu nume,                                        

Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la ţărmuri viitoare,
Însufleţind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ţi fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche şi ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălţându-se-mpreună,
În tainice inele frăţeşte-ncătuşată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ţi audă strigarea decât eu.
Iar tu, uşoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proştii care te-au socotit amară,
Dispreţuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri şi inimă de piatră!

Si  cateva citate :

Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea.

Numai datorită unei neînţelegeri universale toată lumea este de acord. Pentru că dacă, din nenorocire, oamenii s-ar înţelege între ei, n-ar fi niciodată de acord.

 
Cine nu ştie să fie singur într-o mulţime, nu ştie să-şi populeze solitudinea.

Groaza de singurătate, nevoia de a-ţi uita propria fiinţă în braţele unei femei, este numită de noi, în chip nobil: nevoia de a iubi.

Mi se pare inutil şi anost să reprezint ceea ce există, pentru că nimic din ceea ce există nu mă satisface. Natura este urâtă, şi prefer monştrii din închipuirea mea lucrurilor care sunt, indiscutabil, triviale.

Si in incheiere un sonet :

 Epigraf pentru o carte osândită

Tu, cititor, tăcut, bucolic,
Naiv şi sobru om de munci,
Această carte s-o arunci,
Cu tot desfrâu-i melancolic.

De nu ştii slova şi vorbirea
De la dibaciul mag, Satan,
Arunc-o! Vei citi-o-n van
Sau îmi vei crede slută firea.

Dar dacă vrednic scormoneşti
Cu ochiu-n râpi adânci, de freamăt,
Citeşte şi-ai să mă iubeşti

Tu, suflet, iscodind c-un geamăt
Un rai ce deopotrivă-l vrem,
Mă plânge!... Altfel te blestem!