Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.
Cine a fost surprinsa de iarna asta tarzie ? Doar pisicuta asta :
Dar sa nu exageram ....Ghioceii si toporasii au aparut .....nu le este teama de iarna ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu