in traducerea lui Paul Abucean ("Limba Română este linia directă a lui Dumnezeu. Îl puteţi contacta şi prin germană, dar numai dacă aveţi numărul de interior al lui Rilke."aforism de Paul Abucean )
drumuri către nicăieri
între două crânguri
dinspre gânduri şi păreri
spre păreri şi gânduri
drumuri ce de multe ori
n-au nimic 'nainte
doar cât spaţiu vor cuprinde
ochii trecători
Toamnă
E timpul, Doamne. Vara lungă fu.
Întinde-ţi umbra pe solare ceasuri,
şi pe izlazuri mână vântu-acu.
În ultimele fructe pune gust,
mai dă-le două zile de căldură.
Îndrumă cea din urmă picătură
de miere să se împlinească-n must.
Cel fără casă, nu-şi va mai clădi;
cel singur, şi mai singur va rămâne.
Va tot citi, răvaşe va compune,
şi pe alei incerte va porni
cu foşnetul de foi să se îngâne.
Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.
Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu