Florian Pitis ne spune ca :
"Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate."
Si ar fi multe ce trebuiesc potopite...Mai putem spera oare ?
Sunt un frate tânar, care crede în dreptate,
Am ochi negri, dar am mâinile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund când mi se-arunca vorbe-n spate.
Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun în balanta ce-i sfânt cu ce-i efemer.
Peste tot atârna greu
Teama de sinceritate...
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare,
Când sperantele pareau înselatoare.
Când necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de câte ori, prieteni, i-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Mi-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si puterea sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopï pe toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu