"Lăsaţi orice speranţă voi ce intraţi aice!"

Sommo Poeta

Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) (*intre jumatatea lunii mai si jumatatea lunii iunie a anului 1265, Florența - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu.
„Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare” (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

DIVINA  COMMEDIA
capodopera lui Dante 
Inferno   Purgatorio   Paradisso

 Alegorie în versuri de o precizie si forță dramatică deosebită.In operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlneste cu personaje mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea si după criterii subiective (poetul îi întâlneste în Infern pe adversarii lui). Dante este călăuzit prin Infern si Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii. Beatrice - ființa pe care a adorat-o - fiind instrumentul voinței divine îl ajută să găsească drumul spre Paradis - acolo unde înțelege că iubirea miscă sori si stele (l’amor che muove il sole e l’altre stelle).

Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice,stiințifice si politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral si mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei crestine medievale. „Divina Commedia” este alegoria purificării sufletului si dobândirii linistii interioare prin înțelepciune si dragoste.

Prin mine se ajunge la jalnica cetate
Prin mine se ajunge la chinuri necurmate
Prin mine se ajunge la osândita ginte.

Justiţia mişcat-a pe-naltu-mi Ziditor
La viaţă sunt adusă de cel dintâi amor
De-atotputernicia şi de suprema minte.

Nimica înainte-mi n-a fost decât vecie
Şi viaţa mea eternă menită e să fie;
Lăsaţi orice speranţă voi ce intraţi aice!


Scrutati-va menirile fiintii:

 nu-s oamenii facuti sa fie fiare, 

ci pelerini ai binelui si-ai mintii.

Şi dacă Dragostea mă părăseşte
De mii de ori mai mult m-aş răzbuna,
Apoi în ochii de-unde ies văpăi
Ce-nflăcărară inima-mi pustie
Mi-aş aţinti privirea de aproape
Spre-a răzbuna durerea părăsirii
Şi-apoi cu Dragostea aş face pace.