mi se pare că se potrivesc versurile lui Nichita Stănescu :
Du-mă, fericire, în sus, si izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, intoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
şi pictura lui Rene Magritte :
....asta ,bineînţeles dacă sunteţi nişte romantici....
Dar sigur se potriveşte şi fotografia asta :
Îndemnaţi primăvara să se instaleze mai repede, să-si facă treaba ca lumea şi apoi să plece lăsând locul verii cu soarele şi cu marea ei....
Să fiţi fericiţi !