Când spun "salatieră" îmi vine în minte imaginea unei femei supraponderale care şi-a pierdut căţeluşul:
şi atunci (de teamă că mi-aş putea pierde şi eu pisica) îmi vine în minte o salată mare şi verde :
şi încep să caut un vas în care să pregătesc o salată de vară :
în care să mai adaug, pe lângă salata verde, roşii, apio, puţin ulei de măsline şi puţină telemea rasă pe deasupra :
Şi după ce o mănânc îmi alung din minte imaginea unei îngheţate apetisante cu multă, multă ciocolată:
şi mă gândesc din nou la un vas în care să pun nişte fructe tăiate bucăţele, dar am văzut pe internet reţete în care nu am nevoie de vas (salatieră) căci se pot servi foarte bine din interiorul unui pepene al cărui miez l-am scobit şi l-am tăiat cubuleţe adăugându-l în amestecul de fructe :
După o masă atât de copioasă îmi vine să mă aşez în faţa televizorului şi să mă uit la un film, dar televizorul e deschis la un program de sport în care are loc un meci de tenis şi atunci îmi aduc aminte că mi-au lăsat copiii pe undeva o rachetă de tenis şi aş putea să ies în curte şi să mă joc şi eu un pic pentru că astfel aş face mişcare si poate chiar aş pierde câteva zeci sau sute de grame...
Şi dacă a venit vorba despre tenis mi-am adus aminte din nou de salatieră , dar nu de una obişnuită ci tocmai de "Salatiera de argint"sau "Cupa Davis" care este un trofeu sportiv ce se acordă în tenisul de câmp la meciuri internaţionale.
Denimirea trofeului vine de la tenismenul şi politicianul american
Dwight Filley Davis (n.5 iulie 1879-d.28 noiembrie 1945) care şi-a dorit foarte mult să participe la meciuri de tenis internaţionale şi nu, doar, la cele interamericane. "Cupa Davis", ca trofeu sportiv, a fost înscrisă legal la 21 februarie 1900. Ea este asigurată la Banca West din New York, astăzi valoarea ei afectivă fiind inestimabilă. Una din prețioasele tradiții ale cupei este aceea de a grava, după fiecare finală, numele jucătorilor din echipa învingătoare şi din cea învinsă.
Romănia nu are în palmares câştigarea trofeului, dar a participat ca finalistă în anii 1969,1971 şi 1972 ,meciuri în urma cărora au fost inscripţionate numele jucătorilor participanţi pe salatieră şi în care a fost învinsă de fiecare dată de către SUA.
Iată şi fotografia celui care a fondat "Cupa Davis" :
Acum ce să-mi mai amintesc ? A...da.... prima editie a "Cupei Davis" a avut loc între 8 - 10 august 1900 şi meciul final s-a disputat între SUA (cea care a câştigat) şi Marea Britanie. Meciul a avut loc la Longwood Cricket Club,Boston.
Prima participare a României a avut loc în anul 1922, 19 iulie, meci disputat cu India,dar a fost învinsă.
Şi cam atât pentru astăzi.....