In fotografia de mai sus vedeti Teatrul de Stat din Oradea.Pentru ca e ziua lui l-am asezat aici in capul paginii si am sa va dau cateva detalii pe care le-am copiat de pe pagina http://www.teatruloradea.ro/lang-ro/scurt-istoric :
"Clădirea Teatrului de Stat este una dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos.
Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare se impuneau printr-un accentuat ton rococo.
Edificiul a fost structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. În plus a fost dotată cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici, neschimbate, transformă locaţia într-un spaţiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă şi a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 670 de locuri.
...............
după un curs sinuos şi nestatornic, în vara anului 1955 ia fiinţă Teatrul de Stat Oradea, care funcţionează de atunci cu două secţii, română (Trupa Iosif Vulcan) şi maghiară (Szigligeti Tarsulat).
Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale. Ea s-a dovedit şi din punctul de vedere al alegerii şi din cel al montării o reuşită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean."
Am cautat printre vechituri mostenite din familie si am gasit un program al teatrului oradean cu piesa "Titanic vals " a lui Tudor Musatescu si pe care sora mea scrisese data 26.I.1957.Pe mine m-a emotionat ....Eram prea mica si nu cred ca m-au dus si pe mine (nu-mi aduc aminte),dar ea a fost sigur .
Si inca o fotografie cu teatrul noaptea:
La multi ani,tuturor celor care slujesc teatrul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu