Tristeţile lui Ilarie Voronca

Nu vreau să vă întristez în ultima zi a anului...Vreau doar să vă aduc aminte de poetul Ilarie Voronca, pe numele său adevărat Eduard Marcus, născut în ultima zi a anului 1903 la Brăila şi decedat la 8 aprilie 1946,Paris.

Evreu  de origine română, a trăit acele vremuri ruşinoase pentru omenire în care naţia sa a fost prigonită şi, poate, de aceea poeziile lui emană atât de multă tristeţe.
Iată una din ele :

Tristeţi

        

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristetea,

prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;

si-aud cum creste nelinistea începutului de toamna departe,

si cum alearga pasarile ploii, pe acoperisuri negre si se frâng.

E-aceeasi amintire si-aceeasi deznadejde veche.

As vrea cu bratele tale de asta-vara sa ma cuprinzi;

pasesc pe urmele trecutului nostru, cum as merge dupa un om cunoscut,

si, totusi, nu-ti mai gasesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apasator, ca de spital,

si pomii în despletiri, îsi spun mâhniri stiute.

Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,

si-mi simt gândurile, în pietrisul umed, cazute.

Asa: vino sa-mi ridici sufletul, ca pe-o coaja de copac,

si sa-mi citesti durerile închise – cuiburi de pasari triste,

acolo. Mâinile tale sa-mi fie deznadejdii, matasoase batiste,

si ochii tai, pentru copilul tristetelor mele, odihnitor hamac,

Vântul rascoleste cerul ca pe-o carte deschisa.

Aud fâsâitul foilor pe care-s scrise atâtea povesti dureroase.

... De departe vine prevestirea unui sfârsit apasator,

si eu îmi port tristetea ca pe-un copil, prin sali de spital reci si întunecoase.

Nu fiţi trişti....De mâine începe un alt calendar, poate mai norocos, aducător de bine...Să sperăm ....

Şi poezia lui Ilarie Voronca  "Alt calendar " e mai puţin tristă ....e o amintire a dragostei din vară la început de toamnă...E frumoasă.... Citiţi :

Alt calendar!

Numele tau pe buza sau în minte
Cum taie unda pastravul mai iute
Chiar muta gura n-are sa te uite
(Ciungul misca-n gând bratul ca-nainte).

Speriosii ochi ramasi ca doua ciute,
Si pasarile, câte, prinse-n tinte
Nu stii? Treceam prin vad si-ti spuneam: "Tin-te
De gâtul meu". Te luam în brate: "Uite".

Râsul se lua la-ntrecere cu râul.
Ce fu mai fraged? Unda sau cuvântul?
Cocorii-si desfaceau în zare brâul.

Septembre clar. Mai gâfâie pamântul?
Mai vin convoaie de oglinzi cu grâul?
Numele tau pe buze... Numai vântul.